Pozițiile pacientului – considerații optime pentru ajustarea posturală și confortul persoanelor afectate de stări patologice

Poziționarea pacienților constituie un element fundamental în îngrijirea medicală, având un impact semnificativ asupra confortului și siguranței acestora. O poziționare corespunzătoare poate juca un rol definitoriu în prevenirea complicațiilor, precum ulcerele de presiune sau dificultățile respiratorii, și facilitează accesul personalului medical la zonele de tratament. În plus, această practică reduce riscurile de compresie vasculară sau de iritație a nervilor, aspecte care pot afecta recuperarea pacientului sau pot genera complicații suplimentare. Astfel, poziționarea corectă nu doar că sprijină recuperarea eficientă, dar protejează și integritatea fizică a pacientului, devenind un aspect fundamental în orice plan de îngrijire. Pozițiile patologice ale pacientului trebuie evitate pentru a preveni complicațiile suplimentare.

Cuprins:

1. Care sunt pozițiile pacientului în pat, indicate de personalul medical specializat?
2. Tipuri de poziții ale pacientului, corelate afecțiunilor clinice specifice
3. Care este rolul pozițiilor bolnavului în pat în cadrul strategiilor terapeutice de recuperare?
4. Factori determinanți în optimizarea pozițiilor pacientului în pat + importanța utilizării echipamentelor medicale specifice în procesul de recuperare

1. Care sunt pozițiile pacientului în pat, indicate de personalul medical specializat?

Pozițiile pacientului în pat joacă un rol esențial în planul de îngrijire medicală. În funcție de nevoile specifice ale pacientului, cadrele medicale pot utiliza mai multe tipuri de poziționări, iar cele mai cunoscute sunt:

Pozițiile active sunt cele în care pacientul își menține singur poziția în pat, fără a avea nevoie de suport suplimentar. În această situație, pacientul este capabil să își miște corpul și să adopte o poziție confortabilă pentru a se relaxa, a respira mai bine sau a ameliora durerea. Acest tip de poziție este frecvent întâlnit la pacienții cu un grad mai ridicat de mobilitate și capacitate fizică

În cazul pozițiilor pasive, pacientul este incapabil să își mențină singur poziția, iar cadrele medicale sunt cele care se ocupă de poziționarea lui corectă. Aceste poziții sunt esențiale pentru pacienții cu mobilitate redusă, cum ar fi cei imobilizați sau în stare de inconștiență, și contribuie la reducerea riscului de apariție a complicațiilor, cum ar fi escarele, pneumonia sau contracturile musculare.

Pozițiile forțate sunt utilizate atunci când pacientul nu poate adopta o poziție favorabilă din cauza unor condiții de sănătate severe și trebuie ajutat sau ghidat pentru a fi poziționat într-o manieră care să sprijine recuperarea sau ameliorarea simptomelor. Aceste poziții sunt deseori provocatoare pentru pacient, dar esențiale pentru tratarea anumitor afecțiuni.

1. Pozițiile active
   • Poziția Fowler - Una dintre cele mai utilizate poziții ale pacientului, poziția Fowler presupune așezarea pacientului într-o poziție semi-verticală, cu un unghi de 30 până la 90 de grade. Această poziție este recomandată pentru pacienții cu probleme respiratorii, întrucât ajută la deschiderea căilor respiratorii și permite o respirație mai eficientă. De asemenea, poziția Fowler este indicată în cazurile de insuficiență cardiacă, edem pulmonar sau recuperare postoperatorie.
   • Poziția Semi-Fowler - Este o variantă a poziției Fowler, în care pacientul este ridicat la un unghi de 30-45 de grade, utilizându-se canapele și scaune de examinare medicale ori un dispozitiv rulant. Aceasta este utilă pentru pacienții cu dificultăți respiratorii ușoare, dar care nu necesită o poziție complet verticală. În acest mod, se reduce presiunea asupra plămânilor și a abdomenului, facilitând respirația fără a afecta circulația sanguină.
   • Poziția așezată - Pacienții care se pot așeza singuri își pot menține o poziție așezată în pat pentru a efectua activități simple, cum ar fi cititul sau mâncatul. Poziția așezată este recomandată și pentru a îmbunătăți circulația sângelui și pentru a preveni formarea escarelor de presiune în zonele sensibile.
   • Poziția de decubit lateral - Cunoscută și sub denumirea de „poziția pe o parte” este adoptată de pacienți pentru a reduce presiunea pe o anumită parte a corpului. Această poziție este benefică pentru pacienții care sunt mai mobili și pot menține singuri această poziție, dar este indicată și pentru cei care au nevoie de ajutor să fie așezați pe o parte pentru a preveni apariția escarelor.
2. Pozițiile pasive
   • Poziția de decubit dorsal - În poziția de decubit dorsal, pacientul este așezat pe spate, cu capul, trunchiul și picioarele susținute de pat și perne. Aceasta este una dintre cele mai naturale și ușor de menținut poziții pentru pacienți, permițând o evaluare vizuală ușoară și accesul la zonele de aplicare a tratamentelor. Este utilă pentru pacienții în stare de inconștiență sau pentru cei care nu pot suporta alte poziții din cauza durerilor. Este important ca în această poziție să fie ajustate pernele pentru a evita punctele de presiune și apariția escarelor.
   • Poziția de decubit lateral cu suport - Aceasta este o variație a poziției de decubit lateral, în care pacientul este sprijinit cu perne de poziționare spitalicești sau alte dispozitive pentru a menține o poziție stabilă și confortabilă. Este utilizată mai ales pentru pacienții cu mobilitate redusă sau cu risc ridicat de escare. Pernele sunt plasate sub diverse părți ale corpului, cum ar fi șoldurile, genunchii și gleznele, pentru a reduce presiunea.
   • Poziția de decubit ventral - Cunoscută și ca „poziția pe burtă”, aceasta este recomandată pacienților care necesită o oxigenare optimizată, cum ar fi în cazurile de insuficiență respiratorie severă, pneumonie sau sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS). Pacienții sunt așezați pe abdomen, cu capul și membrele superioare susținute de perne. Poziția de decubit ventral poate ajuta la îmbunătățirea schimbului de gaze la nivel pulmonar și la ameliorarea simptomelor respiratorii. Este o poziție delicată, necesitând supraveghere constantă și ajustare periodică pentru a evita complicațiile.
   • Poziția Trendelenburg - În această poziție, corpul pacientului este înclinat cu capul în jos și picioarele ridicate, ceea ce permite o distribuție diferită a circulației sângelui. Aceasta este utilizată uneori pentru a îmbunătăți fluxul sanguin către creier în cazuri de șoc hipovolemic sau pentru a facilita anumite proceduri medicale. Poziția Trendelenburg necesită supraveghere atentă și este folosită pentru scurte perioade de timp.
   • Poziția anti-Trendelenburg - Este o poziție opusă celei Trendelenburg, în care corpul este înclinat cu capul mai sus decât restul corpului, astfel încât sângele să fie direcționat către picioare. Aceasta este benefică pentru pacienții cu insuficiență respiratorie, ajutând la reducerea presiunii asupra plămânilor și facilitând respirația.
3. Pozițiile forțate
   • Poziția genupectorală (sau poziția „genunchi-coate”) - Aceasta este o poziție specifică utilizată pentru pacienții care necesită o descărcare de presiune la nivelul abdomenului sau pentru examinarea rectală. În această poziție, pacientul stă pe genunchi și își așază coatele sau antebrațele pe pat, permițând o distribuție echilibrată a greutății corpului și eliberarea tensiunii în regiunea abdominală. Este o poziție dificil de menținut pe termen lung și este aplicată doar pentru perioade scurte de timp.
   • Poziția ortopneică - Aceasta este specifică pacienților care suferă de dispnee (dificultăți de respirație) severă și nu pot respira bine în alte poziții. Pacientul stă în poziție șezută sau semi-verticală, cu trunchiul sprijinit înainte, în general pe noptiere și mese de servit la pat spitalicești ori pe o pernă. Poziția ortopneică permite pacientului să respire mai bine, reducând presiunea asupra diafragmei și a organelor abdominale și crescând astfel capacitatea pulmonară. Este utilă mai ales pentru pacienții cu insuficiență cardiacă sau afecțiuni pulmonare cronice.
   • Poziția Sims - Este o poziție intermediară între decubit lateral și decubit ventral, în care pacientul stă cu corpul ușor rotit, având un genunchi ușor flexat, iar celălalt picior întins. Această poziție este adesea folosită pentru examinări rectale, administrarea clismelor sau în cazul pacienților care trebuie să fie puși în poziția de recuperare după anestezie generală.
   • Poziția în șoc - Este o poziție specială în care pacientul este așezat cu picioarele ridicate, pentru a ajuta la restabilirea circulației sângelui către organele vitale, precum creierul și inima, în situațiile de șoc circulator sau hipovolemie. Poziționarea pacientului trebuie monitorizată pentru a preveni efectele adverse ale circulației sângelui sau riscurile asociate presiunii asupra organelor.

2. Tipuri de poziții ale pacientului, corelate afecțiunilor clinice specifice

Poziționarea pacientului în pat este esențială pentru ameliorarea simptomatologiei și prevenirea complicațiilor, în funcție de patologia de bază. În funcție de tipul de patologie, poziția pacientului în pat poate ajuta la reducerea durerii, la facilitarea respirației sau la îmbunătățirea circulației. De exemplu, pacienții cu insuficiență cardiacă sau dificultăți respiratorii severe sunt adesea plasați în poziția semi-Fowler, care presupune ridicarea trunchiului la un unghi de aproximativ 30-45 de grade. Această poziție ajută la reducerea presiunii asupra plămânilor și diafragmei, permițând o respirație mai ușoară și reducând senzația de sufocare.

Pentru pacienții cu probleme circulatorii, cum ar fi șocul hipovolemic, poate fi indicată poziția Trendelenburg, în care pacientul este așezat cu picioarele ridicate și capul coborât. Această acțiune direcționează sângele către organele vitale și poate îmbunătăți temporar fluxul sanguin către creier și inimă, fiind o poziție utilă în situații de urgență. Totuși, această poziție nu este recomandată pacienților cu afecțiuni respiratorii severe sau cu presiune intracraniană crescută, deoarece poate agrava simptomele.

Pentru pacienții imobilizați la pat, poziția de decubit lateral este utilizată frecvent pentru a preveni escarele de presiune, mai ales în zona șoldurilor și a sacrumului. Aceasta este o poziție pasivă, iar cadrele medicale rotesc pacientul la intervale regulate pentru a distribui presiunea în mod uniform și a permite pielii să respire. În cazurile de pneumonie sau alte afecțiuni pulmonare severe, poziția de decubit ventral (pe burtă) poate ajuta la îmbunătățirea oxigenării și a ventilației. Această poziție contribuie la distribuirea egală a aerului în plămâni și previne acumularea fluidelor în zonele inferioare ale plămânilor.

În cazul pacienților care suferă de dureri abdominale severe sau de obstrucție intestinală, poziția genunchi-piept sau genupectorala (pe genunchi și coate) poate aduce o ușurare temporară prin reducerea presiunii asupra abdomenului și a regiunii pelvine. Aceasta este însă o poziție dificil de menținut și este utilizată doar pentru scurte perioade de timp, în general pentru a oferi confort imediat sau pentru a facilita anumite proceduri de diagnosticare.

3. Care este rolul pozițiilor bolnavului în pat în cadrul strategiilor terapeutice de recuperare?

Poziționarea corectă a bolnavului în pat este un aspect ce nu trebuie neglijat, mai ales pentru asigurarea confortului și pentru prevenirea complicațiilor de sănătate care pot apărea în caz de imobilitate prelungită. O poziționare adecvată ajută la menținerea circulației sanguine normale și la evitarea presiunii excesive asupra anumitor părți ale corpului, precum șoldurile, sacrumul sau călcâiele. Prin schimbarea periodică a poziției bolnavilor în pat, cadrele medicale pot preveni apariția escarelor, care reprezintă răni dureroase și greu de tratat. De asemenea, poziția bolnavului într-un unghi care facilitează respirația ajută la prevenirea infecțiilor respiratorii, cum ar fi pneumonia de aspirație, mai ales la pacienții cu afecțiuni pulmonare sau cardiovasculare.

Poziționarea corectă și implicit, poziția bolnavului în pat, joacă un rol important în controlul durerii și în ameliorarea disconfortului asociat cu anumite afecțiuni. Prin adoptarea unor poziții specifice, așa cum este poziția semi-Fowler pentru pacienții cu insuficiență respiratorie, personalul medical poate reduce presiunea asupra zonei toracice și abdominale, îmbunătățind astfel confortul și ușurând respirația. În plus, o poziționare bine adaptată poate facilita și intervențiile medicale, permițând accesul ușor la anumite zone ale corpului pentru proceduri sau tratamente. Astfel, poziționarea pacientului nu doar îmbunătățește calitatea vieții în perioada de spitalizare, dar sprijină și procesele de recuperare și vindecare, reducând riscul de complicații secundare.

4. Factori determinanți în optimizarea pozițiilor pacientului în pat + importanța utilizării echipamentelor medicale specifice în procesul de recuperare

În îngrijirea medicală, patul de spital joacă un rol extrem de important în asigurarea unei poziționări corecte și sigure pentru pacienți, datorită funcțiilor sale reglabile. Spre deosebire de un pat obișnuit, patul de spital permite modificarea înălțimii și a unghiurilor de înclinare pentru diferite segmente ale corpului, ceea ce ajută la adaptarea poziției pacientului în funcție de nevoile medicale și de confort. În plus, aceste ajustări sunt importante pentru pacienții cu mobilitate redusă, deoarece personalul medical poate modifica rapid poziția patului fără a fi necesară ridicarea sau mutarea fizică a pacientului.

De asemenea, scărița medicală este un alt instrument util pentru poziționarea și mobilitatea pacientului, fiind folosită pentru a-i ajuta să urce și să coboare mai ușor din pat, în special în cazul celor care nu pot face aceste mișcări fără asistență. Scărițele sunt compacte, stabile și prevăzute cu mânere de susținere, oferindu-le pacienților siguranță și confort în manevrele lor zilnice. În plus, utilizarea scăriței medicale reduce riscul de accidentare, atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical, deoarece facilitează mișcările controlate și previne alunecarea sau căderile.

Pe lângă acestea, elevatorul medical este foarte util pentru pacienții care sunt complet imobilizați sau pentru cei care au nevoie de asistență completă pentru a fi mutați din pat în scaunul cu rotile sau în alte părți ale camerei. Elevatorul permite ridicarea și transportul pacientului fără eforturi fizice mari din partea personalului medical, reducând astfel riscul de accidente sau de presiune excesivă asupra pacientului în timpul transferului. Dispozitivul este conceput pentru a susține corpul în mod uniform, ceea ce previne tensionarea anumitor părți și permite o poziționare mai confortabilă în timpul mutării.

Centura de contenție este folosită pentru a asigura siguranța pacienților care pot prezenta un risc de cădere sau de auto-vătămare în pat. În special în cazul pacienților cu afecțiuni neurologice sau în faza de recuperare postoperatorie, centurile de contenție îi ajută să rămână într-o poziție stabilă și confortabilă fără a se expune riscurilor de accidentare. Aceste centuri sunt concepute să ofere suport și siguranță fără a restricționa complet mișcările pacientului, fiind reglabile și adaptabile nevoilor specifice ale fiecărui pacient.

Nu în ultimul rând, salteaua antiescare este de un real ajutor pentru prevenirea leziunilor de presiune (cunoscute drept „escare”) la pacienții imobilizați pe perioade lungi. Aceasta este proiectată pentru a distribui greutatea corpului în mod uniform și pentru a reduce presiunea exercitată pe punctele sensibile, cum ar fi șoldurile, sacrumul și călcâiele. Saltelele antiescare sunt fabricate din materiale speciale, cum ar fi spuma cu memorie sau materiale pneumatice, care se adaptează formelor corpului și oferă un suport delicat, permițând pielii să respire și reducând riscul de apariție a escarelor. Utilizarea unei astfel de saltele este foarte importantă pentru pacienții cu mobilitate limitată, deoarece le menține pielea sănătoasă și le crește confortul în timpul perioadei de recuperare.

Pozițiile pacienților în pat pot fi corectate rapid, prin utilizarea tehnicii corecte și a echipamentului potrivit. Astfel, poziționarea bolnavului reprezintă o parte importantă a îngrijirii medicale și necesită abilități și cunoștințe specifice din partea cadrelor medicale. Alegerea poziției potrivite trebuie, bineînțeles, să fie adaptată în funcție de starea pacientului, a nevoilor medicale și confortului acestuia, iar menținerea acestei poziții necesită o supraveghere continuă și, în multe cazuri, ajustări constante pentru a se evita complicațiile.

Referințe:

1. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1053429605000068
2. https://aornjournal.onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1016/j.aorn.2014.06.004
3. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0001209217306634
4. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/175045891002000403
5. https://ieeexplore.ieee.org/abstract/document/9084097